voestalpine Steel Service Center Romania SRL
Ultima actualizare: Ianuarie 2013
I. Incheierea si Modificarea Contractelor
1. Orice vanzare si livrare de bunuri de catre voestalpine Steel Service Center Romania SRL (denumit in continuare si „Vanzatorul” sau „noi”, „noastre”, „nostri”) sunt supuse exclusiv acestor Termeni si Conditii Generale privind Vanzarea de Bunuri (denumite in continuare „Termeni si Conditii Generale”), in masura in care nu s-au agreat in mod explicit prevederi derogatorii in forma scrisa. Se exclud astfel conditiile generale de achizitii contradictorii ale cumparatorului bunurilor, respectiv beneficiarului de livrari de bunuri (denumit in continuare „Cumparatorul”), acestea nedevenind parte integranta si neaplicandu-se niciunui contract. Orice conditii generale ale Cumparatorului sunt astfel excluse de la aplicare de la data semnarii acestor Termeni si Conditii Generale si/sau de la data receptionarii oricarei comenzi formulate de Cumparator, cu exceptia cazurilor in care Vanzatorul le-a agreat in mod explicit in scris, in fiecare caz particular in parte.
Orice conditii suplimentare se vor agrea de comun acord in forma scrisa.
2. Toate livrarile noastre de bunuri si prestatiile noastre de servicii, inclusiv livrarile si prestatiile viitoare si serviciile conexe se vor derula exclusiv in baza acestor Termeni si Conditii Generale, care vor constitui parte integranta a oricaror comenzi formulate de Cumparator si confirmate de catre noi in scris, si care vor constitui impreuna contractul dintre parti.
3. Ofertele noastre nu au caracter angajant. Imaginile, desenele si specificatiile marcilor incluse in ofertele noastre nu au caracter angajant.
4. Contractele se considera incheiate abia in momentul confirmarii in scris a comenzii Cumparatorului de catre noi, de la data la care confirmarea ajunge la Cumparator, sau in momentul expedierii bunurilor de catre noi ca urmare a comenzii Cumparatorului. Comanda Cumparatorului va fi angajanta si irevocabila pentru Cumparator. Pentru evitarea oricaror dubii, contractele se considera incheiate numai daca confirmarea comenzii ajunge la Cumparator sau daca livrarea bunurilor de catre noi in baza comenzii Cumparatorului are loc. Pentru a fi valabile, eventualele intelegeri suplimentare derogatorii necesita confirmarea noastra scrisa.
5. Fara a aduce atingere prevederilor capitolului I sectiunea 4 de mai sus, in cazul in care nu exista inca o conventie cu privire la pret intre Cumparator si Vanzator, contractul va fi considerat incheiat numai la data acceptarii pretului de catre Cumparator, respectiv la data primirii confirmarii scrise din partea Cumparatorului cu privire la preturile comunicate de Vanzator prin confirmarea comenzii Cumparatorului.
6. Cesiunea si/sau transferul in orice alt mod total sau partial a drepturilor si/sau obligatiilor sale in temeiul contractului de catre Cumparator, separat sau impreuna, nu este permis/a fara acordul prealabil scris al Vanzatorului.
II. Preturi
1. Preturile sunt preturi fixe nete, fara TVA si fara nicio deducere, compensare sau retinere, indiferent de natura sau temeiul unei astfel de deduceri, compensari sau retineri, cu exceptia situatiei prevazute la capitolul V sectiunea 5.
2. Orice sume stabilite in EUR datorate de Cumparator Vanzatorului vor fi platite in RON la cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei la data emiterii facturii, cu exceptia situatiei in care platile in EUR catre Vanzator sunt admise potrivit prevederilor legale in vigoare (de ex. cand Cumparatorul nu este rezident in Romania).
3. Toate costurile aferente vanzarii (inclusiv costurile aferente transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor) si aferente efectuarii platii pretului vor fi suportate de Cumparator.
4. Vanzatorul poate retine din orice sume datorate de acesta Cumparatorului orice sume datorate de Cumparator Vanzatorului, inclusiv sumele datorate ca pret si/sau despagubiri, Vanzatorul fiind indreptatit sa compenseze astfel de sume.
III. Livrare
1. Livrarea se efectueaza de regula franco fabrica (ex works – EXW), cu exceptia situatiei in care partile au agreat altfel in mod expres, in scris. Riscul se transfera Cumparatorului in momentul punerii la dispozitie a bunurilor in vederea preluarii, la sediul Vanzatorului din Giurgiu, str. voestalpine nr. 3, judetul Giurgiu, Romania. In cazul in care s-a agreat asupra expedierii/transportarii marfii de catre Vanzator, toate riscurile sunt transferate Cumparatorului in momentul in care bunurile sunt gata de descarcare la destinatia convenita.
2. Eventualele conditii de livrare derogatorii se vor agrea in mod separat in scris. Sunt aplicabile conditiile INCOTERMS in varianta in vigoare la data incheierii contractului.
3. Livrarea se considera de regula efectuata la data disponibilitatii bunurilor pentru livrare mentionata in notificarea transmisa de Vanzator Cumparatorului.
4. In situatia notificarii de catre noi a disponibilitatii bunurilor pentru livrare, Cumparatorul are obligatia de a le prelua la data mentionata in notificarea noastra, pe baza de proces-verbal de predare-primire sau a unui document scris echivalent semnat in mod corespunzator de reprezentantii autorizati atat ai Vanzatorului, cat si ai Cumparatorului, care sa precizeze starea bunurilor la data livrarii si orice obiectiuni ale Cumparatorului cu privire la calitatea si/sau cantitatea de bunuri. In acest scop, transportatorul contractat de Cumparator va fi considerat reprezentant autorizat al Cumparatorului. In cazul in care Cumparatorul nu preia bunurile la data disponibilitatii acestora pentru livrare notificata de catre noi si/sau refuza semnarea procesului-verbal de predare-primire din orice motiv, toate riscurile privind bunurile vor fi transferate acestuia din momentul notificarii cu privire la disponibilitatea bunurilor pentru livrare, bunurile vor fi considerate preluate de catre Cumparator in stare corespunzatoare in conformitate cu cerintele contractuale si fara niciun viciu aparent si/sau ascuns la data anterior amintita si pretul bunurilor va putea fi facturat. Incepand din acest moment ne revine doar obligatia de a depozita bunurile pe riscul si cheltuiala Cumparatorului, asumandu-ne raspunderea cu privire la depozitarea bunurilor doar in caz de culpa grava sau intentie din partea noastra. In plus, suntem indreptatiti sa solicitam de la Cumparator orice daune directe si/sau indirecte, previzibile si/sau imprevizibile care ne-au fost cauzate ca urmare a nepreluarii de catre Cumparator a bunurilor la timp, inclusiv ca urmare a necesitatii depozitarii acestor bunuri.
5. In cazul in care nu s-a agreat in mod diferit, bunurile se livreaza neambalate.
6. Fixarea incarcaturii se efectueaza de catre transportatorul contractat in scopul transportarii marfii la destinatie, care va pune la dispozitie si mijloacele necesare pentru fixarea incarcaturii.
7. Cumparatorii, furnizorii si ceilalti prestatori ai voestalpine Steel Service Center Romania SRL au obligatia de a consulta versiunile actuale ale Termenilor si Conditiilor Generale privind Vanzarea de Bunuri ale Vanzatorului, publicate in sectiunea Downloads, la adresa de internet: https://www.voestalpine.com/stahl/en/Companies/voestalpine-Steel-Service-Center-GmbH/Company/Locations/Romania
IV. Timpii de livrare
1. Timpii de livrare nu sunt obligatorii pentru noi.
2. Termenul de livrare incepe sa curga din ziua acceptarii comenzii de catre noi in scris, dar nu inaintea clarificarii integrale a tuturor detaliilor referitoare la executarea comenzii. In cazul in care Cumparatorul trebuie sa indeplineasca anumite conditii prealabile (de ex. punerea la dispozitie a unor documente, autorizatii, aprobari sau plata de avansuri) termenul de livrare incepe sa curga din momentul indeplinirii acestor conditii, aceasta clauza fiind aplicabila inclusiv in cazurile in care s-au fixat contractual in mod explicit termene sau date de livrare.
V. Plata
1. Plata pretului de achizitie a bunurilor, inclusiv a TVA aferenta, daca este aplicabila, trebuie efectuata pana in data de 15 a lunii urmatoare datei efectuarii livrarii sau datei cand livrarea se considera efectuata in conformitate cu capitolul III de mai sus, fara nicio deducere, compensare sau retinere, indiferent de natura sau temeiul unei astfel de deduceri, compensari sau retineri, cu exceptia situatiei prevazute la capitolul V sectiunea 5. Orice conventii derogatorii se vor incheia in forma scrisa.
2. Nerespectarea conditiilor noastre de plata sau aparitia unor circumstante susceptibile de a diminua bonitatea Cumparatorului are ca efect scadenta imediata a tuturor obligatiilor Cumparatorului (inclusiv a platilor datorate de acesta). In plus, ne rezervam dreptul, conform propriei optiuni, de a efectua livrarile scadente exclusiv pe baza de plati anticipate si/sau de furnizarea de garantii si/sau de a decide unilateral rezolutiunea contractului printr-o simpla notificare (declaratie de rezolutiune) transmisa Cumparatorului care va fi considerat de drept pus in intarziere de la data neindeplinirii obligatiilor sale si de a solicita, daca este cazul, despagubiri pentru toate prejudiciile directe si/sau indirecte, previzibile si/sau imprevizibile decurgand din neindeplinirea, indeplinirea necorespunzatoare si/sau cu intarziere a obligatiilor contractuale.
3. In cazul in care Cumparatorul nu efectueaza la timp orice plata, acesta are obligatia de a constitui garantii in favoarea noastra cu privire la toate creantele neincasate, prin cesiune, prin grevarea cu sarcini, prin constituirea de ipoteci sau prin alte mijloace de garantare adecvate, conform optiunii noastre si sa obtina acordul debitorului in acest sens sau sa indeplineasca toate formalitatile necesare pentru a face astfel de garantii sau cesiuni opozabile debitorului si/sau tertilor (dupa caz).
4. In cazul in care Cumparatorul nu efectueaza la timp orice plata, acesta datoreaza daune moratorii in valoare de 5% peste nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, dar nu mai putin de 9% pe an, aplicat la suma restanta.
5. Compensarea sumelor datorate de Cumparator cu creantele acestuia impotriva noastra sau exercitarea unor drepturi de retentie de catre Cumparator avand in vedere o astfel de compensare sunt permise exclusiv cu privire la creantele Cumparatorului impotriva noastra confirmate printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila.
6. In caz de neplata sau intarziere la plata, inclusiv cu privire la o singura rata din pret care nu este mai mare de o optime din pretul total, Vanzatorul are dreptul de a decide rezolutiunea contractului de plin drept, fara punere in intarziere, fara acordarea unui termen de gratie, fara interventia instantelor judecatoresti si fara indeplinirea altor formalitati, Cumparatorul fiind de drept in intarziere prin simpla implinire (expirare) a termenului de plata, dar fara a aduce atingere dreptului Vanzatorului de a solicita in mod alternativ Cumparatorului executarea intocmai a obligatiilor sale. Fara a aduce atingere prevederilor de mai sus si independent de aceste prevederi, Vanzatorul este indreptatit sa decida unilateral rezolutiunea contractului, printr-o notificare scrisa (declaratie de rezolutiune) transmisa Cumparatorului in cazul in care Cumparatorul nu isi indeplineste, isi indeplineste in mod necorespunzator si/sau cu intarziere orice obligatii asumate potrivit contractului.
7. Totodata, Vanzatorul este indreptatit sa pretinda despagubiri directe si/sau indirecte, previzibile si/sau imprevizibile pentru toate prejudiciile cauzate acestuia ca urmare a neindeplinirii, indeplinirii necorespunzatoare sau cu intarziere de catre Cumparator a oricarei obligatii asumate de acesta prin contract (indiferent daca Vanzatorul a decis sau nu rezolutiunea contractului).
VI. Rezerva dreptului de proprietate
1. voestalpine Steel Service Center Romania SRL isi rezerva dreptul de proprietate asupra bunurilor livrate pana la achitarea integrala a pretului si/sau pana la satisfacerea oricaror pretentii ale Vanzatorului rezultand din sau in legatura cu contractul sau orice alte relatii de afaceri in desfasurare intre Vanzator si Cumparator, chiar daca bunurile au fost preluate de catre Cumparator, insa riscurile aferente acestor bunuri vor fi transferate Cumparatorului la data preluarii acestora de catre Cumparator sau la data considerata a fi data preluarii acestora de catre Cumparator conform capitolului III. Cump aratorul va avea obligatia de a depozita aceste bunuri separat sau de a le marca in mod distinct.
2. Cata vreme Cumparatorul are datorii scadente catre noi, toate bunurile livrate raman in proprietatea noastra pana cand toate pretentiile noastre, in special cele privind datoriile inregistrate in contul de client al Cumparatorului, indiferent de raportul juridic din care acestea au rezultat, sunt satisfacute pe deplin. Aceasta prevedere este valabila inclusiv in cazul in care au fost efectuate plati pentru acoperirea anumitor creante identificate in mod distinct. In cazul in care bunurile in legatura cu care Vanzatorul a retinut dreptul de proprietate sunt prelucrate sau procesate dand nastere unui nou produs, Vanzatorul va dobandi in mod automat proprietatea asupra noului produs, in masura in care valoarea bunurilor livrate este mai mare decat costul de productie si/sau valoarea celorlalte bunuri integrate in produs (daca acestea nu pot fi separate fara crearea unui prejudiciu mai mare de o zecime din valoarea celorlalte bunuri) in conditiile prevazute de lege, sau o cota-parte din proprietatea comuna asupra noului produs proportional cu valoarea bunurilor livrate, in masura in care acest lucru este permis de prevederile legale, valoarea bunurilor livrate fiind egala cu costul de productie si/sau valoarea celorlalte bunuri integrate in produs (daca acestea nu pot fi separate fara crearea unui prejudiciu mai mare de o zecime din valoarea celorlalte bunuri) sau diferenta dintre acestea nefiind semnificativa sau , daca nu este posibila dobandirea unei cote-parti din proprietatea comuna asupra produsului in conformitate cu prevederile legale, Vanzatorul va fi indreptatit la despagubiri egale cu valoarea bunurilor livrate pentru care Vanzatorul a retinut dreptul de proprietate. Bunurile deja achitate constituie in continuare garantie pentru orice alte creante neincasate.
Cumparatorul nu are dreptul de a exercita drepturi de dispozitie asupra bunurilor supuse rezervei dreptului de proprietate, nefiind indreptatit in special sa le transfere prin constituirea de garantii sau in orice alt mod sau prin acordarea de drepturi de gaj asupra acestora. Se aplica o interdictie generala de cesiune cu privire la drepturile Cumparatorului.
VII. Garantie
1. Bunurile trebuie sa fie intr-o stare corespunzatoare conform celor agreate contractual la data transferului riscului asupra Cumparatorului (vezi capitolul III). Reclamarea viciilor aparente de catre Cumparator va fi efectuata la data livrarii sau la data considerata a fi data livrarii in conformitate cu capitolul III sau, (exceptional) daca s-a agreat ca Vanzatorul sa transporte bunurile, la data la care bunurile sunt disponibile pentru descarcare de catre Cumparator la destinatie.
2. Viciile care datorita naturii acestora nu ar fi pot fi descoperite in urma verificarii neintarziate efectuate conform sectiunii 1 de mai sus fara asistenta de specialitate de catre un cumparator prudent si diligent (vicii ascunse) trebuie reclamate neintarziat dupa descoperire, cel mai tarziu in termen de 3 luni de la receptia bunurilor de catre Cumparator. Acest termen de notificare cu privire la viciile ascunse ale bunurilor reprezinta perioada de garantie contractuala si nu aduce atingere termenului de prescriptie al actiunilor Cumparatorului privind viciile ascunse ivite in perioada de garantie contractuala, termen de prescriptie care este de 3 ani de la data la care Cumparatorul descopera viciile ascunse.
In cazul constatarii de vicii se va sista neintarziat eventuala prelucrare respectiv procesare a bunurilor. Dupa expirarea perioadei de garantie contractuala este exclusa orice raspundere a noastra cu privire la vicii, indiferent de motiv.
Sarcina probei cu privire la prezenta viciilor in momentul transferului riscului cu privire la bunuri apartine Cumparatorului.
3. In cazul in care bunurile livrate prezinta vicii la data prevazuta in sectiunea 1 de mai sus sau in cazul in care apar vicii ascunse in perioada de garantie mentionata la sectiunea 2 de mai sus, Cumparatorul agreeaza irevocabil prin semnarea acestor Termeni si Conditii Generale ca este indreptatit doar la remedierea viciului sau la inlocuirea bunurilor livrate care prezinta vicii in cadrul unui termen rezonabil. Sunt excluse orice alte pretentii suplimentare, in special cu privire la o eventuala reducere a pretului in baza oricarui temei legal, sau rezolutiunea contractului cu privire la produsele cu defecte pe orice temei legal, in masura in care acest lucru nu a fost agreat cu noi in mod separat in scris. Pretentiile de despagubire care depasesc aceste modalitati de reparare se limiteaza la daunele directe si previzibile, rezultate exclusiv in cazurile in care noi sau prepusii nostri am/au actionat cu neglijenta grava sau cu intentie. Nu se acorda despagubiri pentru daune indirecte.
4. In cazul in care Cumparatorul nu ne ofera posibilitatea de a constata viciul si nu dovedeste existenta acestuia la momentul transferului riscului cu privire la bunuri, acesta nu va fi indreptatit sa solicite despagubiri.
5. Bunurile declasate (bunuri care prezinta uzura, defecte sau cele deformate) precum si produse speciale oferite la preturi speciale pot fi inspectate de catre Cumparator anterior livrarii. Este exclusa orice garantie cu privire la bunurile declasate si la produsele speciale, Cumparatorul confirmand si acceptand expres prin semnarea acestor Termeni si Conditii Generale ca astfel de bunuri pot prezenta uzura si/sau defecte.
6. Cumparatorul isi asuma riscul intervenirii evictiunii si Vanzatorul este exonerat de la obligatia de garantie pentru evictiune, cu exceptia evictiunii cauzate ulterior vanzarii bunurilor prin faptul sau personal sau ca urmare a unor cauze cunoscute de Vanzator la momentul vanzarii bunurilor, dar pe care nu le-a dezvaluit Cumparatorului.
VIII. Raspunderea pentru produsele cu defecte
1. In masura in care Legea nr. 240/2004 privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte in versiunea in vigoare sau orice alt act normativ care o inlocuieste, nu contine prevederi imperative contradictorii si/sau cu exceptia situatiilor de preluare a unui risc in mod expres de catre noi (Vanzatorul) confirmate in scris, raspunderea noastra cu privire la daune cauzate de bunurile livrate de noi catre Cumparator este exclusa.
2. In cazul in care este declansata o actiune in raspundere impotriva unui cumparator strain, in calitatea sa de importator, pentru defectiunile unor bunuri livrate de catre noi, dreptul roman este aplicabil si prevaleaza inclusiv cu privire la un eventual drept de regres.
3. Limitarile de raspundere din prezentul capitol nu se aplica in cazul in care orice reglementari legale specifice imperative, inclusiv cele privind protectia consumatorilor (in cazul in care bunurile sunt livrate catre consumatori), prevad altfel.
4. Daca Vanzatorul este tinut raspunzator de catre orice instanta judecatoreasca cu privire la distribuirea bunurilor de catre Cumparator, Cumparatorul il va despagubi si il va garanta impotriva oricarei raspunderi pe Vanzator cu privire la orice daune, costuri sau cheltuieli ale Vanzatorului nascute in legatura cu acestea.
IX. Rezerva autoaprovizionarii
Obligatia noastra de livrare si/sau de livrare la timp este supusa conditiei ca noi sa fim aprovizionati corect si la timp de catre furnizorii nostri.
In cazul existentei oricaror impedimente, care nu sunt rezultatul culpei noastre grave sau intentiei din partea noastra, care impiedica sau fac imposibila efectuarea livrarilor de catre noi, ne rezervam dreptul de a suspenda livrarile pe durata impedimentului, la care se adauga un termen rezonabil pentru reluarea livrarilor, sau de a denunta unilateral contractul de indata pentru acea parte din bunuri care nu a putut fi livrata, printr-o notificare scrisa, si fara a datora daune Cumparatorului.
X. Forta majora si alte evenimente similare
1. In cazul evenimentelor de forta majora, care includ printre altele greve, sistari majore ale activitatii si orice alte impedimente externe, imprevizibile si inevitabile care impiedica sau fac imposibila efectuarea livrarilor de catre noi, indiferent daca acestea intervin la noi sau la furnizorii nostri, ne rezervam de asemenea dreptul de a suspenda livrarile si/sau indeplinirea oricaror alte obligatii potrivit contractului pe perioada impedimentului, la care se adauga un termen rezonabil pentru reluarea livrarilor si/sau reluarea indeplinirii obligatiilor, sau de a denunta unilateral contractul de indata pentru acea parte a obligatiilor noastre care nu a putut fi indeplinita, printr-o notificare scrisa, si fara a datora daune Cumparatorului.
2. Cumparatorul poate solicita de la noi in scris o declaratie cu privire la care optiunea aleasa de noi: de a inceta contractul sau de a efectua livrarea intr-un termen rezonabil. In cazul in care nu ne exprimam nicio optiune in 15 zile de la primirea solicitarii, Cumparatorul poate denunta unilateral contractul prin notificare scrisa.
XI. Locul de executare
Locul de executare este Giurgiu, str. voestalpine nr. 3, judetul Giurgiu, Romania, daca partile nu au agreat altfel in mod expres in scris.
XII. Dreptul aplicabil, instanta competenta
1. Contractul este guvernat exclusiv de dreptul roman, cu excluderea Conventiei ONU asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I Nr. 54 din data de 19.03.1991).
2. In cazul in care intervine o disputa intre Vanzator si Cumparator in legatura cu contractul si partile nu reusesc sa solutioneze respective disputa pe cale amiabila, partile agreeaza ca disputa rezultand din contract sau in legatura cu semnarea, executarea sau incetarea acestuia, sa fie solutionata prin arbitraj, de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, in conformitate cu Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj Comercial International, in vigoare, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Curtea de arbitraj va decide de asemenea asupra masurilor temporare si asupra cheltuielilor judecatoresti. Locul arbitrajului va fi Bucuresti. Curtea de arbitraj va fi compusa din 3 (trei) arbitri numiti in conformitate cu regulile anterior amintite. Procedura arbitrala se va desfasura in limba romana. Hotararea arbitrala va fi definitiva si obligatorie. Pentru evitarea oricaror indoieli, independent de aceasta clauza compromisorie, Vanzatorul va fi indreptatit a se adresa instantelor judecatoresti competente din Bucuresti, Romania pentru formularea de somatii de plata si/sau ordonante de plata in temeiul Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 119/2007 sau a oricarui act normativ echivalent sau care o inlocuieste impotriva Cumparatorului pentru recuperarea oricaror sume pe care acesta din urma i le datoreaza.
XIII. Restituirea cheltuielilor
In cazul in care Cumparatorul se afla in intarziere, inclusiv cand Cumparatorul este in intarziere cu privire la plata pretului pentru bunurile livrate de Vanzator, acesta se obliga sa restituie Vanzatorului cheltuielile ante-procesuale extrajudiciare, suplimentar fata de cheltuielile judiciare sau determinate de litigiu in orice mod, aferente recuperarii de la Cumparator de catre Vanzator a creantelor sale impotriva Cump aratorului si/sau a bunurilor cu privire la care Vanzatorul a retinut titlul de proprietate.
XIV. Nulitate partiala
In cazul in care unele prevederi ale acestor Termeni si Conditii Generale si/sau ale contractului sunt sau devin inaplicabile, nule sau invalidate sau in cazul in care contractul este incomplet, celelalte clauze raman neatinse. Clauza inaplicabila, nula sau invalida va fi inlocuita printr-o norma dispozitiva corespunzatoare, iar in cazul inexistentei unei astfel de norme dispozitive, va fi inlocuita cu o uzanta comerciala, respectiv cu o uzanta comuna rezonabila practicata in zona in care este situat sediul nostru, cu exceptia situatiei in care partile o inlocuiesc prin acord scris. Lacunele contractuale vor fi completate in acelasi mod.
XV. Alte prevederi
1. Cumparatorul confirma si declara incheierea contractului de catre acesta reprezinta alegerea si vointa sa exclusiva, libera si neprejudiciata ce nu a fost influentata sau afectata de niciun factor extern i care nu a fost exprimata avand in vedere starea de necesitate sau constrangere de orice natura a Cumparatorului.
2. Cumparatorul va fi de drept pus in intarziere prin simpla implinire a termenului stabilit in acesti Termeni si Conditii Generale sau in contract sau in prevederile legale pentru executarea oricarei obligatii asumate prin contract sau prin acesti Termeni si Conditii Generale sau care ii revine potrivit prevederilor legale.
3. Cumparatorul isi asuma integral si in mod irevocabil riscul schimbarii imprejurarilor de la data incheierii contractului si renunta in mod expres si irevocabil la aplicarea teoriei impreviziunii, astfel cum este descrisa la art. 1.271 alineatele 2 si 3 din Codul Civil Roman, a carei aplicare va fi exclusa in privinta Cumparatorului.
4. Cumparatorul si reprezentantul/reprezentantii Cumparatorului isi exprima acordul cu privire la utilizarea si procesarea datelor lor personale de catre Vanzator in scopul incheierii, executarii si indeplinirii contractului, precum si cu privire la transferul acestor date personale de catre Vanzator catre companii din cadrul grupului voestalpine in scopul incheierii, executarii si indeplinirii contractului si pentru scopuri statistice si de raportare contabila, confirma si agreeaza ca astfel de date personale pot fi transferate la diferite adrese, precum companii de stocare, consultanti si avocati, furnizori de servicii de contabilitate si audit si orice alte entitati autorizate in mod legal pentru astfel de scopuri si confirma cunoasterea prevederilor Legii nr. 677/2001 privind protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu privire la dreptul de acces, dreptul de interventie, dreptul de opozitie, precum si faptul ca astfel de drepturi pot fi exercitate prin cerere scrisa adresata Vanzatorului in conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001.
5. Cumparatorul accepta in mod expres si irevocabil prin semnarea acestor Termeni si Conditii Generale toate clauzele acestor Termeni si Conditii Generale si in special urmatoarele clauze (articole) din Termenii si Conditiile Generale, avand cunostinta de faptul ca aceste clauze ar putea fi interpretate drept clauze standard neuzuale: capitolul I sectiunile 1, 3, 4, 5 si 6, capitolul II sectiunile 1 si 4, capitolul III sectiunile 1, 3 si 4, capitolul IV, capitolul V sectiunile 1, 2, 3, 4, 5, 6 si 7 capitolul VI, capitolul VII sectiunile 1, 2, 3, 5 si 6, capitolul VIII sectiunile 1, 2 si 4, capitolul IX, capitolul X sectiunea 1, capitolul XII, capitolul XIII, capitolul XV sectiunile 2, 3 si 4.
Versiunea/Versiunile in limba engleza si/sau limba germana reprezinta traduceri si v-a/au fost puse la dispozitie doar in scop de informare. In caz de discrepante, versiunea in limba romana reprezentand textul original va prevala asupra traducerilor.